Legislație auto

Art.35.

(1) Participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna în pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private.

(2) Participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa înmâneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege.

(3) În exercitarea atributiilor care îi revin, politistul rutier are dreptul sa verifice vehiculul, precum si identitatea conducatorului sau a pasagerilor aflati în interiorul acestuia atunci când exista indicii despre savârsirea unei fapte de natura contraventionala sau penala.

(4) În exercitarea atributiilor de dirijare a circulatiei rutiere, politistii rutieri sunt obligati sa poarte uniforma cu înscrisuri si însemne distinctive.

(5) Politistii de frontiera, îndrumatorii de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, agentii cailor ferate, personalul autorizat din zona lucrarilor pe drumurile publice, precum si membrii patrulelor scolare de circulatie sunt obligati ca, pe timpul exercitarii atributiilor, sa poarte echipament de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant.

(6) Conducatorii autovehiculelor cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone sunt obligati sa poarte echipament de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când executa interventii la vehiculul care se afla pe partea carosabila a drumului public.

(7) Nevazatorii sunt obligati sa poarte, în deplasarea pe drumurile publice, baston de culoare alba.

 Citește mai mult